Midnight...

Pasea alene pe aleile pustii ale parcului privind cerul plin de stele. Desi cu cateva ore fusese o caldura insuportabila, aerul era acum rece si adia bland. Linistea se asezase extrem de repede peste oras, in ciuda faptului ca era vineri seara si toti adolescenti ieseau in cluburi sau afara.

Îşi trecu mâna prin păr, apoi se aplecă până la nivelul câinelui său - un labrador retriever ciocolatiu -, apoi îi desfăcu lesa, lăsându-l să alerge liber. Se aşeză e o fâşie de iarbă de pe margine, urmărind patrupedul cu privirea.

Un oftat greu ii scapa printre buze, iar fata isi indrepta privirea spre cerul negru al noptii. Ochii ei ciocolatii privira luna ce lumina slab imprejurimile.

Câinele se apropie vesel şi încrezător de o siluetă feminină, cel puţin aşa vedea Arthur de la depărtare. Sări în picioare, apropiindu-se de cei doi.
- Crow, vino aici!

Isi lasa privirea in jos si zambi larg cand vazu cainele. Se lasa in genunchi, mangaindu-l pe cap. Acesta latra usor.

- Idiotule, nu mai lătra, fi mai domn. făcu el, pe un ton glumeţ, şi ajunse lângă ei. Mai ales cu o superbă domnişoară.

-Vai, ma flatati domnule, spuse chicotind is se ridica, scuturandu-si hainele de praf.

- Asta-i treaba mea, dragă. spuse, punându-i lesa câinelui, apoi îş ciufuli părul şaten.

-Daca tu spui. Ce e cu tine pe aici? De obicei la ora asta erai prin baruri punandu-ti-o cu vreuna, spuse calma, si isi dadu cateva suvite din ochi.

- M-am plictisit de aceleaşi baruri, deşi dacă vrei, putem să dăm o tură pe acolo, pe mine nu mă deranjează. îi zise, rânjind. Pentru tine mă sacrific.

-Nu multumesc, daca aveam chef mergeam si singura, spuse si privi cerul usor indiferenta. Si de cand esti tu asa de saritor? intreba ridicand o spranceana. Il privi.

- Se mai schimbă şi omul. N-ai zis că nu-ţi place că-s aşa copilăros şi cluburile au devenit casa mea? Ar trebui să fi fericită.

-Nu-mi place nici faptul ca petreci atat de mult timp in cluburi, dar ti-am zis, nu sunt cineva important ca sa-ti dau lectii de viata, spuse calma, dandu-si parul pe spate.

- Asta crezi tu, dar nu e şi părerea mea. făcu el, dezaprobând din cap. Faptul că ea credea că e un nimic pentru el îl deranja.

-Oricum, nu mai conteaza. Pana la urma e viata ta, spuse si zambind schitat privindu-l. Isi privi ceasul si stramba din nas. Eu trebuie sa plec, am de terminat o tema pentru maine, adauga dupa cateva clipe.

- Aşa de devreme? Mai stai, te ajut eu dacă e. îi spuse pe un ton calm şi liniştit, iar câinele lătră

-Mi-a pierit cheful, oricum sunt pe aici de ceva vreme, asa ca vreau sa merg acasa, spuse si dadu scurt din umeri, aranjandu-si tricoul lung pe care il purta.

Oftă nemulţumit. Nu-i plăcea că-l lasă acolo, dar se comformă. Labradorul se ridică pe picioarele în spate, punându-şi labele pe pieptul său.

Se gandi ceva timp si inspira adanc.
-Daca vrei poti veni si tu, nu ma deranjaza, spuse si privi inainte. In ultima vreme se simtea singura.

Îşi ridică privire spre ea, din ochii câinelui. Ridică din umeri, şi îl trase pe patruped după ei, zâmbiind multumit.

Isi transe hanoracul ce il purta in jurul trupului si incepu sa mearga, privind ganditoare pamantul. Isi musca usor buza si ofta neoservabil. Acelasi tic mereu.

Îşi puse o mână în jurul ei, observând că îi era frig. O trase mai aproape, ţinând lesa câinelui pe încheietură.

Tresari si isi simti obrajii calzi.
-N-nu era nevoie, oricum nu mai e mult pana acasa, spuse privind in alta parte.

- Vrei să răceşti? Eu nu vreau să ţi se întâmple asta, e mai bine aşa. îi zise, întorcându-i capul spre el şi o văzu roşind.

-Daca as raci, poate as putea sa iau o pauza, spuse si evita sa-l priveasca. Ii dadu usor mana la o parte, inaintand cand vazu caminul.